Garda de Mediu Constanta a reluat verificarile in zona canalului de legatura dintre lacurile Tabacarie si Siutghiol. Au fost sanctionate trei societati comerciale cu doua amenzi in valoare de 67.500 lei si doua avertismente, iar printre nereguli se numără lipsa autorizatiei de mediu, colectarea in amestec a deseurilor şi deversarea in exteriorul proprietatii a apei provenite de la spalarea unor ambalaje. De asemenea s-a constatat că acţiunile întreprinse de Unitatea Administrativ Teritoriala Constanta nu au fost suficiente şi s-au impus masuri care includ monitorizarea domeniului public si aplicarea prevederilor legale de catre structurile de control din subordinea administratiei publice locale. Starea de salubrizare a canalului si a malurilor lacurilor este in continuare precara, fiind identificate deseuri preponderent in zonele frecventate de pescari. S-au stabilit masuri care au vizat in special clarificarea situatiei juridice a lacurilor si canalului, elaborarea unui regulament privind activitatea de pescuit recreativ, monitorizarea activitatii de pescuit si aplicarea prevederilor legale conform competentelor Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură.