Un mandat emis de instanță a fost pus în aplicare de polițiștii constănțeni. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în cursul zilei trecute, polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat de 50 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, proxenetism și furt calificat. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța.