Reprezentanţii ANR vor efectua astăzi un control la agenţia de crewing prin intermediul căreia a plecat în voiaj marinarul care a murit decapitat într-un port din China. Directorul Autorităţii Navale Române Cosmin Dumitrache ne-a declarat că verificările au drept scop identificarea unor eventuale nereguli în desfăşurara activităţii de recrutare şi plasare. Acesta a precizat că agenţia este autorizată însă există unele neclarităţi şi au fost solicitate informaţii suplimentare din partea departamentului autorizări din cadrul ANR. Vă reamintim, ofiţerul se afla la bordul unei nave în portul Qingdao şi stătea pe punte între doua parâme încurcate. Acestea s-au întins în forță, l-au lovit şi l-au decapitat. Autoritatile din China și compania fac investigații în privința acestui accident şi urmează să transmită rezultatele anchetei la Ministerul Afacerilor Externe și la Autoritatea Navală Română.