Protest spontan în această dimineaţă la Penitenciarul Poarta Albă. La acţiune participă aproximativ 300 din cei 480 de poliţişti din cadrul unităţii de detenţie.
Care sunt nemulţumirile protestatarilor aflăm de la liderul de sindicat de la Penitenciarul Poarta Albă, Bogdan Trăistaru
CUT protest penitenciar
La rândul său, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Nicoleta Baraitaru ne-a declarat că s-au sistat toate activităţile de muncă ale deţinuţilor atât în interior cît şi în exterior, iar în perioada protestului deținuții nu au drept la vizite sau la cumpărături.
DOINA
Protest spontan la Penitenciarul Poarta Albă. La acţiune participă aproximativ 300 din cei 480 de poliţişti din cadrul unităţii de detenţie. Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Nicoleta Baraitaru ne-a eclarat că cei care au efectuat timpul de lucru pe luna aeata au refuzat să mai intre în tură în această dimineaţă. Aceasta a precizat că s-au sistat toate activităţile de muncă ale deţinuţilor atât în interior cît şi în exterior, iar în perioada protestului deținuții nu au drept la vizite sau la cumpărături. Protestatarii s unt nemulţumiţi de legea salarizării şi de faptul că sunt nevoiţi să lucreze ore suplimentare.