Weekendul prelungit aduce două zile de spectacol la Mamaia. Potrivit reprezentanților Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, în acest sfârșit de săptămână vor fi două zile de concerte live, pe scena din centrul statiunii. Primul concert va fi susținut sâmbătă, 12 august, de Ionela Guzic și Connect-R, începând cu ora 20:30, în piațeta Cazinoului din Mamaia. Evenimentele continuă pe litoral și în ultima zi a minivacanței, atunci când pe aceeași scenă vor urca Elena Gheorghe și Iulia Dumitrache. OMD Mamaia-Constanța a completat programul evenimentelor de weekend cu încă un spectacol, în seara de 15 august, de la ora 20:30, dedicat turiștilor și constănțenilor care vor ajunge în Mamaia. „Vacanța de 15 august, la fel ca cea de 1 mai, a devenit deja de mult sinonimă cu Mamaia. Ne bucurăm că există această tradiție și încercăm de fiecare dată să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor turiștilor care aleg să vină aici”, a declarat George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.