Un minor, de 5 ani, din municipiul Fetești, care era într-un tren de călători fără supravegherea unui adult a fost identificat ieri de poliţiştii Secţiei Transporturi Constanţa. Acesta a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu, fără să-şi anunţe părinții, cu intenția de a ajunge în județul Constanța, la plajă. Minorul nu prezenta urme vizibile de violență pe corp și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni. În cauză au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Minorul a fost internat în Centrul de primire minori în regim de urgență Aluniș Constanța.