Tânăra acuzată că a ucis-o la Mangalia pe colega ei de cameră, în vârstă de 18 ani a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. Atât victima, cât şi suspecta erau din Vaslui şi lucrau la un hotel din Saturn. Crima a avut loc, în camera în care locuiau împreună, pe fondul unui conflict, iar suspecta a dus cadavrul în parc unde a fost găsit ieri dimineaţă de un bărbat.  Poliţiştii au  deschis dosar penal pentru omor, iar cercetările se desfăşoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constnaţa.