Este cod galben de instabilitate atmosferică astăzi în Dobrogea. De la ora 12:00 până la ora 20,00 vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 55...75 km/h, vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. În partea continentală a judeţului între episoadele de ploaie va fi caniculă. Mâine zona continentală a Dobrogei va fi cuprinsă de un val de căldură. Disconfort termic  va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 19 și 23 de grade