15.000 de pachete de țigări fără timbru fiscal au fost descoperite de polițiștii de frontieră. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, a declarat că oamenii legii au identificat în cursul zilei trecute o autoutilitară în care se aflau doi cetățeni români, în interiorul căreia se aflau 30 de baxuri de țigări, cu un total de 15.000 de pachete, fără timbru fiscal. Întreaga cantitate, în valoare totală de aproximativ 225.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța, fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.