Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, conflictul de interese de natură administrativă, starea de incompatibilitate sau a sesizat Comisia de disciplină, în cazul a 10 persoane. Printre aceștia se află și Drogeanu Aurelian, șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. În cazul său, ANI arată că „a constatat existența unei diferențe nejustificate de peste 160.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către acesta și familia sa, în perioada exercitării funcției publice de conducere de Șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța“. Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța în vederea începerii acțiunii de control în cazul acestuia.