Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit fără viață în această dimineață în recepția unei baze sportive din stațiunea Mamaia. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiștii spun că în urma examinării s-a constatat că bărbatul prezintă urme de violență. La rândul său, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, chestor Adrian Glugă, a declarat că nu exclude niciun fel de ipoteză și se ia în calcul chiar și săvârșirea unui omor.