Un avion civil cu șapte persoane la bord a aterizat forțat în cursul serii trecute pe Aerodromul de la Tuzla. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, două persoane au fost rănite. Este vorba despre doi membri ai echipajului, conștienți și stabili, ambii cu traumatism lombar, fără complicații neurologice. Nu au existat și alte persoane implicate în incident. La fața locului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD B și un echipaj cu asistent SAJ B2. La bordul avionului se aflau șapte persoane, un pilot și șase parașutiști, iar pompierii au asigurat măsurile specifice la fața locului, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica.