35 de percheziții domiciliare au efectut poliţiştii constănţeni în 6 dosare penale care vizează infracţiuni de înșelăciune și fals în declarații cu privire la cazarea cetăţenilor ucraineni pe teritoriul României. Deescinderile s-au desfășurat la locuințele a 6 persoane fizice și la imobilele deținute de acestea. Totodată, au fost puse în executare 4 mandate de aducere. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2022 – ianuarie 2023, suspecţii au indus în eroare reprezentanții unei instituții publice, prin formularea și depunerea de cereri prin care au solicitat şi obţinut decontarea cheltuielilor de cazare și hrană pentru cetățeni străini aflați pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cetățenii străini în cauză nu au intrat vreodată în ţara noastră sau nu s-au aflat în România în perioada de referință indicată. În acest mod, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 1.200.000 de lei.