Patronul societăţii comerciale care deţine cele 3 azile de bătrâni din Eforie Nord unde s-au desfăşurat ieri percheziţii a încercat să-şi dea foc în această dimineaţă în faţa Primăriei Constanţa. Acesta spune că este nemulţumit de modul în care au acţionat autorităţile. Bărbatul s-a stropit cu benzină, dar a fost văzut de un poliţist care l-a imobilizat înainte să îşi dea foc. Acesta a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe şi urmează să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare. În plus poliţiştii l-au amendat cu 1.000 lei. Vă reamintim, ieri polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiul Constanța și stațiunea Eforie Nord, într-un dosar penal ce vizează o societate comercială care deține 3 cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în stațiunea Eforie Nord și care desfășoară activități în domeniul protecției sociale, fără autorizație