Echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Dobrogea și de la Serviciul Ambulanță Constanța au acordat sprijin pentru peste 460 de participanți, la festivalul Neversea. 142 de intervenţii au fost pentru diverse traumatisme, iar restul au fost afecţiuni medicale precum lipotimie, stări febrile, cefalee ori hipertensiune arterială. Zece persoane au avut nevoie de investigații suplimentare și au fost transportate la spital.