Peste cinci ore au acţionat pompierii constănţeni azi noapte pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură de paie, în localitatea Sibioara. 16 militari din patru subunități ale ISU „Dobrogea“ au intervenit, mai bine de cinci ore pentru a stinge flăcările care amenințau să se propage la un adăpost de animale și la un atelier gospodăresc. Incendiul a fost lichidat în cursul acestei dimineți după ce au ars peste 2.000 baloți paie.