Penitenciarul Poarta Albă se confruntă cu un deficit de forță de muncă, fiind acoperit doar 80% din necesar. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii de detenţie, Nicoleta Baraitaru, din acest motiv, la secția de la Valu lui Traian, paza la un foișor de supraveghere este asigurată și de deținuți. Celor care muncesc o lună, li se scad șapte zile din pedeapsă. De asemenea, la penitenciarul Poarta Albă este acum in derulare un proiect cu fonduri norvegiene, în valoare de 5 milioane de euro în cadrul căruia se vor desfășura cursuri de calificare pentru deținuți şi cursuri de perfecționare pentru cadre. Programul de calificare a început deja pentru meseria de sudor electric, iar cei 16 deținuți care s-au inscris vor obține diploma in luna septembrie.