Meteorologii au anunţat caniculă astăzi şi mâine în Dobrogea, disconfortul termic va fi în creștere, astfel încât indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși, local, pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă, mai ales în vestul Dobrogei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade. Pentru evitarea problemelor de sănătate ce ar putea fi cauzate de căldură se recomandă aerisirea încăperile dimineaţa şi seara şi reglarea temperatura aerului condiţionat la 5 grade sub cea ambientală. În spaţii deschise, trebuie să se poarte haine lejere şi deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare. De asemenea, este esenţial consumul a ccel puţin 2 litri de lichide pe zi.