Calitatea apei de îmbăiere este bună pe aproape tot litoralul românesc. Rezultatele analizelor efectuate asupra probelor prelevate mierecuri arată valori cuprinse în limitele normale în 19 din cele 20 de puncte situate de la Vadu la Vama Veche pentru e-coli şi enterococi, în timp ce pentru salmonela probele sunt încă în lucru. În zona Mamaia rex sunt depăşite valorile atât pentru e-coli cât şi pentru enterococi. Vă reamintim, autorităţile monitorizează zilnic apa de îmbăiere în contextul în care în Ucraina Marea Neagră a fost poluată ca urmare a viiturii de pe Nipru cauzată de ruperea barajului.