Un mandat emis de instanță a fost pus în aplicare de polițiștii constănțeni. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, oamenii legii au identificat în cursul zilei trecute un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Bărbatul în cauză a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.