O echipă formată din șase specialiști din cadrul INSEMEX Petroșani va ajunge astăzi la Petromidia, pentru efectuarea unor cercetări în urma exploziei și incendiului violent de săptămâna trecută. Timp de mai multe zile, specialiștii INSEMEX vor face investigații la fața locului, după care vor efectua și expertiza de laborator. Reamintim, săptămâna trecută a avut loc o explozie urmată de un incendiu violent la Rafinăria Petromidia, iar în urma evenimentului a fost activat planul roşu de intervenţie.