Marinarii militari vor fi prezenți luni pe Faleza din faţa Comandamentului Flotei la ceremoniile militare şi religioase dedicate Zilei Imnului Naţional. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, aceştia vor mai lua parte la alte manifestări similare şi la București, Brăila şi Tulcea. La evenimentul de la Constanţa vor participa și veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, precum și ai altor instituții publice. Luni românii serbează 21 de ani de când a fost declarată Ziua Imnului Naţional. „Deșteaptă-te române” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, în 1848. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, acesta a fost ales imnul național al României şi a fost consfințit prin Constituție în anul 1991.