Analizele efectuate luni la apa de îmbăiere de pe întreg litoralul românesc se află în limite normale, inclusiv în zona Eforie Nord Belona, unde la probele prelevate duminică valorile pentru e.coli erau mult peste limita normală. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Pubică spun că a fost o situaţie izolată, fără o legătură cu o sursă de poluare permanentă. Autorităţile române continuă monitorizarea zilnică , în contextul în care în zona Odesa apa Mării Negre este poluată. Se prelevează probe din mai multe puncte situate de-a lungul ţărmului românesc, de la Năvodari la Vama Veche.