În perioada 6-7 iunie, Escadrila 572 Elicoptere din cadrul Bazei de la Mihail Kogălniceanu participă cu 3 elicoptere PUMA IAR 330 la ultima faza a exercițiului multinațional „Saber Guardian 23”, în raionul de instruire Bordușani. Potrivit reprezentanților Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, „Saber Guardian 23” este integrat în complexul de exerciții „DEFENDER 23”, planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii în Europa și condus de Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa.