Taxa de pod de la Feteşti este suspendată de mâine pe toată perioada sezonului estival. Măsura a fost luată pentru fluidizarea traficului în timpul verii şi este valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august. Potrivit CNAIR, peajul achitat în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare. În stația de taxare Fetești nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea taxei, astfel încât sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 1 iunie și neutilizate.