IGSU face precizări referitoare la un mesaj fals care circulă în spațiul virtual, în numele instituției. Astfel, potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, este vorba despre un mesaj fals, transmis prin intermediul aplicației WhatsApp, referitor la măsurile de autoprotecție pentru populație în cazul contaminării radioactive a mai multor regiuni din țară. De asemenea, în mesaj este menţionată o adresă greşită de contact a instituției. Reprezentanții IGSU le recomandă cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale și să verifice datele și informațiile primite prin diferite canale de comunicare.