Marinarii militari sărbătoresc astăzi împlinirea a 103 ani de tradiții militare la Flotila 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” și la Grupul 256 Elicoptere, structuri care au fost înființate prin Înaltul Decret Regal din 1920. Flotila 56 Fregate este structura Forțelor Navale Române care deține cea mai mare forță navală pusă în slujba apărării litoralului românesc și a intereselor naționale pe mările și oceanele lumii. Navele și aeronavele Flotilei au desfășurat acțiuni militare în numeroase zone maritime fierbinți din Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Grupul 256 Elicoptere duce mai departe tradițiile Escadrilei de Hidroplane, care a fost înființată la data de 15 mai 1920 și a reprezentat primul nucleu operativ al hidroaviației românești.