Un grav accident de muncă a avut loc ieri la Petromidia Năvodari, în urma căruia un muncitor și-a pierdut viața după ce a reușit să își salveze o colegă ce leșinase într-un rezervor din cauza unor gaze toxice. Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
CUT ACCIDENT PETROMIDIA
În cauză, Compania Rompetrol face o investigație internă și colaborează cu Inspectoratul Teritorial de Muncă și Poliția pentru aflarea cauzelor tragediei. După primele cercetări, şeful ITM Constanța, Marian Becheanu, spune că evenimentul s-a produs intr-o clipă de neatenție a femeii. Bărbatul a murit în elicopterul SMURD care îl transporta spre spital, iar raportul medical legal va stabili cauza decesului.