Marinarii militari constănțeni participă astăzi la o activitate dedicată sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, care a fost proclamată la 10 mai 1877. Purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale Române, colonel Corneliu Pavel, spune că astăzi va avea loc o ceremonie militară și religioasă în Parcul Arheologic Constanța, începând cu ora 12:00. În cadrul ceremoniei, comandantul Garnizoanei Constanța, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, veterani de război, cercetașii României și cadre militare din garnizoana Constanța vor depune coroane de flori la ,,Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic.