Polițiștii locali constănţeni au desfășurat în cursul zilei trecute o acțiune în municipiu pentru depistarea și sancționarea şoferilor care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Astfel, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei și 187 de puncte de penalizare la permisul de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 8 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității.