Jandarmii constănţeni au fost prezenţi la mai multe evenimente în minivacanţă pentru respectarea ordinii şi liniştii publice. Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa spun că evenimentele la care oamenii legii au fost prezenţi s-au desfăşurat fără incidente deosebite şi în condiţii optime în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică. Astfel, în acestă perioadă, jandarmii constănţeni au descoperit mai multe activităţi infracţionale, fiind întocmite 13 acte de constatare ale unor infracţiuni, 12 conexe savârşirii infracţiunii de deţinere şi consum de substanţe interzise. Deoarece au fost descoperite şi persoane care au neglijat respectarea prevederilor legale, jandarmii au aplicat 66 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 de lei.