Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanţa vor fi prezenţi la mai multe evenimente în minivacanţa de 1 mai. Comandantul Grupării Mobile, colonel Florin Bogdan Boca, a declarat că oamenii legii vor asigura ordinea publică la un festival pe plaja din Costineşti, cu un efectiv de 370 de jandarmi, iar la un festival în staţiunea Mamaia vor fi prezenţi 260 de jandarmi. Totodată, jandarmii vor mai acţiona şi pentru desfăşurarea de activităţi preventive în zonele şi mediile de interes operativ, asigurarea unei prezenţe sporite în cadrul zonelor publice aglomerate sau construirea capacităţilor de intervenţie pentru asigurarea reacţiei imediate la apariţia situaţiilor generatoare de risc.