Mii de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2.000.000 lei, au fost depistate în Portul Constanța. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, a declarat că poliţiştii de frontieră, împreună cu inspectori din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, au descoperit săptămâna aceasta în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, peste 18.000 de fiole de parfum susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, estimate la o valoare de 2.400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor. Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.