Peste 65.000 pachete de țigări marcate necorespunzător, în valoare de 1.300.000 lei au fost descoperite de polițiștii de frontieră. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, a declarat că oamenii legii au descoperit, în cursul zilei trecute, pe raza județului Constanța, într-o autoutilitară și la sediul unei societăți comerciale, peste 66.000 de pachete de țigări, proveniență UE, marcate necorespunzător, care fac obiectul unei infracțiuni. Întreaga cantitate de țigări, în valoare totală de 1.300.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, marcate necorespunzător.