Poliţiştii rutieri au depistat mai multe infracţiuni în cursul zilei trecute. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, oamenii legii au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism în comuna Cumpăna, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, oamenii legii au identificat şi un şofer care a condus un autoturism pe DN2A, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru perioada în curs. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.610 lei, deoarece autoturismul pe care îl conducea avea expirate inspecția tehnică periodică și asigurarea obligatorie, iar dreptul de proprietate asupra autoturismului nu a fost transcris în termenul legal de 30 de zile. În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.