Doi cetăţeni sirieni au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă, ascunşi în remorca unui camion. Tirul, condus de un cetățean ucrainean, era încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu deodorante, din Turcia pentru Ucraina. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu cei bulgari, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi doi bărbaţi din Siria, în vârstă de 24, respectiv 29 ani. Aceştia au fost preluaţi de către autorităţile de frontieră din Bulgaria, conform Acordului de readmisie dintre România și ţara vecină.