111 misiuni au avut pompierii constănţeni în ultimele 48 ore. 86 dintre acestea au fost pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale. Militarii ISU au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 10 incendii în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Din acestea, 6 au fost incendii de vegetație uscată, în urma cărora au fost afectate peste 50 hectare de teren. De asemenea, echipajele ISU Dobrogea au acţionat şi în cazul a 5 accidente rutiere soldate cu 5 victime. Toate cele cinci persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, trei dintre ele refuzând transportul la spital.