Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat astăzi propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, în vârstă de 33 de ani, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Constanţa, probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că în cursul lunii decembrie a anului trecut, inculpatul a întreținut, la trei date diferite, raporturi sexuale cu persoana vătămată.