Mai multe autoturisme au fost avariate în cursul serii trecute în Constanţa. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, evenimentul rutier a avut loc pe strada Pandurului din municipiu. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 38 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Pandurului și ar fi lovit 6 autoturisme care erau parcate, iar ulterior şoferul ar fi părăsit locul accidentului. Acesta a fost identificat de polițiști, având la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la sediul Serviciului Rutier, în vederea soluționării tamponării.