Polițiști rutieri constănţeni, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat azi noapte o acțiune pentru depistarea şoferilor care au consumat alcool sau substanţe interzise. Verificările în trafic s-au efectuat pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă, pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat. Au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 5 pentru consum de alcool, 1 pentru conducere agresivă şi unul pentru neacordare de prioritate. Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.