Poliţiştii constănţeni au întocmit ieri un dosar penal pentru ultraj. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, în cursul serii trecute, oamenii legii au fost sesizați de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat, pe bulevardul Tomis, un bărbat, de 32 de ani, care traversa neregulamentar, fiind în pericol de a fi accidentat de autospeciala poliției. Bărbatul în cauză a avut un comportament agresiv, astfel că s-a procedat la imobilizarea și conducerea acestuia la sediul Secției 3 Poliție. În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.