O sesiune de informare a avut loc în cursul zilei trecute la Penitenciarul Poarta Albă. Potrivit reprezentanţilor penitenciarului, persoanele private de libertate au participat la o activitate pe tema utilizării numărului unic de urgență 112 și a modului în care funcționează Sistemul național unic pentru apeluri de urgență din România. Specialiștii STS din județul nostru le-au răspuns deținuților la întrebări pentru a înțelege mai bine în ce situații nu trebuie să sune la 112 şi care sunt repercusiunile apelării abuzive. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Reintegrare Socială în parteneriat cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Constanța.