Astăzi a fost făcută recepția finală a drumului județean DJ393 ce leagă localitatea Arsa de DJ391 Albești. Drumul nu fusese asfaltat niciodată, fiind la stadiul de piatră, aproape impracticabil circulației rutiere. Oamenii din Arsa ne-au spus că pentru a ajunge la Albești foloseau un drum de piatră deoarece sectorul de drum ce a fost reabilitat de RAJDP devenise impracticabil. Lucrările au costat în jur de 5,6 milioane de lei și au durat 6 luni. "Aici nu este periferia județului, este poarta de intrare în țară și trebuie, și aici, să realizam investiții necesare cetăţenilor", a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, prezent la eveniment.