Un bărbat a fost reţinut pentru distrugere, la Constanţa. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, în cursul zilei trecute, oamenii legii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani, pentru comiterea infracțiunii. Bărbatul este bănuit că ar fi spart geamurile a 4 autoturisme parcate în municipiu, în perioada noiembrie 2022-februarie 2023. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.