Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că la această oră se circulă în condiții normale de iarnă pe întreaga rețea. Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat că la această oră nu sunt linii închise, se circulă pe toate magistralele feroviare, cu mențiunea ca anumite trenuri, care au anunțat deranjamente la locomotivă, vor ajunge la destinație cu întârziere. De asemenea, în județele aflate sub incidența avertizării de temperaturi scăzute, traficul feroviar este urmărit permanent de personalul specializat, astfel încât orice deranjament cauzat de temperaturile negative să fie remediat în cel mai scurt timp.