Constanța se află sub avertizare cod galben de vânt. Atenţionarea este valabilă până la ora 11.00 cu posibilitate de prelungire. În acest interval, în municipiul Constanța, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-60 km/h. Reprezentanţii autorităţilor locale recomandă cetăţenilor să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.