Căpitănia Zonală a emis un aviz de furtună pe mare pentru următoarele 24 de ore. Şeful port control, Emil Guşă, a declarat că manevrele de descărcare şi încărcare în porturile maritime au fost sistate astăzi din cauza vântului care suflă, la rafală, cu 50-60 de km/h în larg. De asemenea, traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră pentru convoaiele de barje a fost suspendat până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice. Căpitănia a transmis comandanţilor navelor aflate atât în rada exterioară, cât şi interioară, să îşi ia toate măsurile de siguranţă pentru evitarea unui eveniment naval.