Dosarul cu şină ar putea să rămână doar o amintire. Românii nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte la administraţiile publice centrale şi locale sau instituţiile de drept public şi companiile de utilităţi cu celebrul dosar cu şină, conform declaraţiilor ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja. Potrivit legii inţiate de acesta, votată şi promulgată de preşedintele Klaus Iohanis, cetăţenii care vor primi solicitări pentru copii ale actelor aflate deja în arhivele statului sau pentru produse de papetărie, vor putea să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se vor face vinovaţi de încălcarea acesteia. De asemenea, conform aceleiaşi legi, respectivele instituţii nu vor mai avea voie să găzduiască copiatoare xerox în sedii.