Un accident de circulaţie s-a produs astăzi pe Drumul Judeţean 226A, pe raza localităţii Râmnicu de Jos, din judeţul Constanţa. La faţa locului au ajuns echipajele ISU Dobrogea, precum şi cele ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Este vorba despre un şofer care a pierdut controlul volanului unei autoutilitare, căzând într-o râpă. Potrivit primelor informaţii, conducătorul auto este conştient însă prezintă traumatisme la nivel toracic şi al membrelor inferioare. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa.