Poliţiştii constănţeni au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Constanța, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu. În luna octombrie a anului 2021, unul dintre suspecţi a recruta o persoană diagnosticată cu afecțiuni psihice și încadrată în grad accentuat de handicap, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției. Cei 2 bărbati au dus-o la diferite adrese din România și Austria, în vederea exploatării acesteia. De asemenea s-a reținut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbați ar fi determinat 4 persoane să practice prostituția pe teritoriul României și Austriei În plus, între iulie 2021 şi februarie 2022, bărbații ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției, de către 4 persoane vătămate. Suspecţii au fost reţinuti şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru de 30 de zile.